Sub egida Eparhiei de Edineț și Briceni, condusă de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Nicodim, a avut loc o conferință festivă marcând împlinirea a 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea — un moment istoric de referință pentru întreaga creștinătate.
Evenimentul a adus în prim-plan importanța colaborării dintre Biserică și stat, începută în anul 325, și necesitatea păstrării unității Bisericii în fața provocărilor actuale.

Printre participanți s-a numărat și Vasile Tarlev, liderul formațiunii „Viitorul Moldovei”, care a transmis un mesaj emoționant despre valorile fundamentale ce-i călăuzesc parcursul personal și politic:
„Din copilărie îmi amintesc cuvintele mamei: «Tu ești Vasile. Ești moldovean. Limba ta este moldovenească. Patria ta este Moldova. Ești creștin ortodox.»”

Tarlev a atras atenția asupra presiunilor crescânde asupra Bisericii și asupra încercărilor de eliminare a istoriei naționale din școli, făcând un apel clar pentru apărarea credinței, familiei și tradițiilor:
„Nu fac promisiuni deșarte. Dar spun cu toată convingerea:
🔹 Vom apăra Mitropolia Moldovei
🔹 Vom readuce istoria moldovenească în școli
🔹 Vom întări valorile ortodoxe”
În încheiere, liderul Viitorului Moldovei a transmis un mesaj de speranță și mobilizare:
„🇲🇩 Viitorul Moldovei este în credința noastră și în mâinile noastre!
✝️ Cu binecuvântarea lui Dumnezeu — vom birui!”


