Președintele Partidului «Viitorul Moldovei», deputat în Parlament, Vasile Tarlev, a adresat un apel către cetățenii Republicii Moldova, atât din țară, cât și din diaspora, subliniind implicarea formațiunii în soluționarea problemelor sociale.
Potrivit acestuia, după alegerile parlamentare, Partidul «Viitorul Moldovei» a reușit să soluționeze peste 450 de cazuri cu impact social, menționând că echipa sa este prezentă în teritoriu și implicată direct în problemele comunităților, „nu doar cu promisiuni”!

Declarațiile au fost făcute în contextul unei petiții recente primite din comuna Ghiduleni, raionul Rezina, dar și din satele învecinate, unde localnicii reclamă starea deplorabilă a drumurilor și probleme legate de accesul la apă potabilă. Vasile Tarlev a afirmat că echipa partidului colaborează cu cetățenii și autoritățile locale pentru identificarea soluțiilor.

„Nu putem fi indiferenți. Echipa noastră din raioane lucrează direct cu oamenii pentru rezolvarea diverselor probleme sociale. Noi suntem o familie și nu împărțim oamenii în ai noștri și ai voștri sau culoare politică. La noi nu există șefi de partid – șeful nostru este poporul”, a declarat liderul formațiunii.

Întrebat de reprezentanții mass-media cum reușește să îmbine activitatea parlamentară cu implicarea directă în teritoriu, Tarlev a răspuns că membrii partidului acționează „ca o familie unită”, iar responsabilitatea față de cetățeni este prioritară.
În mesajul său, acesta a îndemnat la solidaritate și a subliniat importanța sprijinului acordat moldovenilor „oriunde s-ar afla”.

„Pe noi ne cheamă lumea prin diverse sate și raioane. De ce oare ne invită cetățenii? V-ați pus întrebarea aceasta? Vă spun eu: pentru că oamenii văd lucrurile și cazurile soluționate, nu doar promisiuni și declarații. De aceea oamenii au prins în noi încredere. Iar datoria noastră este să menținem această flacără vie.”


