Și-au lăsat casele și s-au dus în lume, să caute un trai mai bun. Avem zeci de sate în care rar vezi vreun om pe ulițe… Unii încearcă să supraviețuiască chiar și în aceste condiții. În satul Mirnoe, din raionul Anenii Noi, l-am găsit pe Leonid Iurna, care și-a creat o mică afacere acasă, într-o localitate cu mai puțin de 200 de locuitori. În propria gospodărie, Leonid Iurna produce miere, lactate, ulei și alte bunuri necesare.
„Aici au trăit socrii mei. Ei au murit și trebuia să decidem ce facem cu casa. Ne gândeam să o vindem, să o lăsăm de izbeliște sau să ne mutăm aici. Am ales a treia opțiune. Soția mea continuă să lucreze în Chișinău, iar așa cum trebuie să supraviețuim, am început să lucrăm cu albinele. Ne-au rămas și câteva vaci”, spune Leonid Iurna.
Să faci o afacere într-un sat cu o mână de oameni este extrem de greu, iar pasiunea se transformă în „supraviețuire”, recunoaște bărbatul.
„Am făcut un grup pe Viber. Acolo sunt 100 de oameni. În timpul săptămânii, ei cer un kilogram de brânză sau un kilogram de smântână, jumătate de litru de ulei, iar duminică mă duc la Chișinău și fac livrarea”, povestește Leonid.
Fermierul zice că dacă ar exista mai multe posibilități pentru producători, aceștia ar fi tentați să rămână în sat și să-și dezvolte afacerea.
„În oraș omul poate fi un bun specialist – profesor, contabil, manager. El este aranjat într-un fel. Aici, ca să supraviețuiești, de dimineață și până seara ești zootehnician, veterinar, apoi agronom, tehnolog în producerea lactatelor. Dacă ceva se strică, ești și fierar”, spune bărbatul.
Nu departe de satul Mirnoe se află și localitatea Batîc, unde numărul de locuitori este de șase ori mai mic.
Satul Batîc este acum asemenea unui teren în paragină. Datele recensământului din 2004 arătau că în localitate erau aproximativ 30 de oameni. De atunci, numărul acestora s-a redus.
La o margine de sat, într-o casă veche i-am găsit pe soții Luchianenco. Stăteau ambii pe prispă și urmăreau, poate trece cineva pe uliță.
„- Dăm comandă și ne aduce pâine, de două ori pe săptămână. Ce le spun, cumpără și îmi aduc. – Cine vă aduce pâine? – Primăria, de la Geamăna”, spune Maria Luchianenco.
„Care a murit, care, dimpotrivă, vine de la Chișinău și cumpără casă aici. Cum se spune: „Unde m-am născut, acolo o să mor”. Nimic nu îmi trebuie. Aici e aer curat, liniște și pace”, spune Serghei Luchianenco.
Un peisaj asemănător este și în satul Tricolici, din raionul Căușeni.
Case părăsite, drumuri pustii şi o linişte apăsătoare. Este atmosfera sumbra din satul Tricolici, unde abia de mai zărești un om pe stradă. Nici spital, nici școală și nici măcar primărie… Localitatea a fost lăsată de izbeliște.
„Aici au fost, în urmă cu 20-30 de ani, vreo 300-400 de oameni. Au fost. Au plecat. Au rămas poate vreo zece oameni. Unde să plec? În oraș? Ce să fac acolo? Nu este ceea ce îmi doresc. Am apartament în Tighina, în Căușeni, dar ce să fac acolo? Acolo trebuie să ai bani, când ieși din casă. Aici poți trăi și fără bani. Mergi la lac, prinzi pește”, povestește Anatolie Petrov, locuitor al satului Tricolici, Căușeni.
Potrivit Biroului Național de Statistică, din anul 2014, rata migrației persoanelor din mediul rural a crescut de la șapte mii până la peste 22 de mii, anual. Valoarea maximă a fost înregistrată în 2017, când din sate au plecat peste 29 de mii de persoane.
