Redacția Rodiaspora a intrat în posesia unor imagini și conversații transmise de sursele noastre, în care apar discuții purtate cu reprezentanți care se declară membri ai Asociației „Învingem SMA”. Potrivit acestor materiale, unele persoane implicate în procesul de strângere de fonduri ar fi sugerat mamei minorului diagnosticat cu SMA2 să producă video-uri, live-uri și conținut emoțional menit să atragă donații.
În conversații apare menționat un individ cu prenumele Cris, despre care sursele afirmă că ar fi unul dintre coordonatorii neoficiali ai acestor activități. În mesajele analizate se observă insistențe privind realizarea unor „video-uri bune”, „live-uri” și „story-uri”, precum și sfaturi privind modul în care mama ar trebui să se prezinte în fața publicului, pentru a genera un impact emoțional mai puternic.
Tot din aceste conversații reiese și o posibilă presiune asupra mamei, fiind îndemnată să fie „ocupată cu video și live”, în timp ce se făceau și referiri la cazare sau sprijin financiar condiționat. Astfel de practici ridică semne de întrebare cu privire la modul de operare al persoanelor implicate.
De asemenea, anumite mesaje sugerează că aceste persoane ar fi încercat să influențeze deciziile familiei privind deplasarea, alegerea clinicii sau gestionarea publică a imaginii copilului — aspecte neobișnuite pentru o organizație de caritate cu proceduri transparente.
✔️ Redacția a solicitat reacția asociației
În urma informațiilor primite de la surse, redacția Rodiaspora a contactat Asociația „Învingem SMA”, organizație care a strâns peste 40.000 de euro pentru cazul Țurcan. La solicitarea noastră a răspuns avocata Alexandra Florescu, care s-a prezentat drept reprezentant legal al asociației.
Întrebată despre transparența fondurilor, situația exactă a banilor strânși, plățile efectuate și motivul pentru care familia nu are acces la nicio informație financiară, doamna Florescu nu a oferit detalii concrete. Aceasta a invocat „aspecte ce țin de confidențialitate și protecția datelor”, fără a prezenta documente sau explicații suplimentare privind gestionarea donațiilor publice.
Această poziție ridică noi semne de întrebare, în condițiile în care banii provin din contribuțiile a sute de donatori care solicită claritate în privința utilizării lor.
Redacția Rodiaspora subliniază că, până la acest moment, nu există dovezi care să demonstreze comiterea unei infracțiuni, însă indiciile prezentate ridică serioase suspiciuni privind manipularea, presiunea emoțională și modalitatea netransparentă de coordonare a campaniei.
Solicităm oficial Asociației „Învingem SMA” un punct de vedere complet, pentru a clarifica situația și pentru a informa corect donatorii și publicul.
Va urma….





