Liderul unei rețele de trafic de persoane din România ar fi primit 1.500 de lire de la Ministerul de Interne britanic pentru a fi repatriat, deși era în arest și aștepta să fie judecat pentru zece violuri, potrivit unei anchete Sky News.
Mircea Marian Cumpănăşoiu, în vârstă de 38 de ani, conducea o reţea care viola, droga şi exploata femei vulnerabile în Dundee, Scoţia. El a fost condamnat luna trecută la 24 de ani de închisoare, dintre care 20 cu executare şi patru ani de eliberare condiţionată, pentru infracţiuni sexuale şi trafic de persoane.
Sky News a aflat însă că, în vara anului 2024, în timp ce se afla în arest, în aşteptarea procesului pentru infracţiuni sexuale în serie, oficialii i-au înmânat un formular de „întoarcere voluntară” în cadrul unui program guvernamental care oferă bani cetăţenilor străini pentru a părăsi Marea Britanie. Departamentul de Interne a decis ulterior să nu-l mai expulzeze din cauza procedurilor judiciare iminente.
Într-o altă întorsătură de situaţie, la doar câteva luni mai târziu – în timp ce se afla în boxa acuzaţilor la Înalta Curte, acuzat de 10 violuri – statutul de imigrant legal al lui Cumpănăşoiu, care urma să expire, a fost reînnoit automat în cadrul programului referitor la cetăţenii europeni din Marea Britanie, convenit cu UE după Brexit


