România va beneficia semnificativ din noul buget european dedicat cooperării transfrontaliere, transnaționale și interregionale — o prioritate majoră a Grupului PPE din Parlamentul European, cel mai puternic grup politic din Uniunea Europeană, din care face parte și PNL.
„Avem pe masă o propunere de 10 miliarde de euro pentru programul Interregio 2028-2034, care va susține proiecte pentru o economie dezvoltată și o societate sigură și independentă”, a anunțat europarlamentarul Rareș Bogdan.
Fondurile vor merge în special către regiunile de la frontiera estică a Uniunii Europene, acolo unde România derulează deja proiecte importante împreună cu Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Bulgaria și Serbia, dar și în cadrul inițiativelor pentru dezvoltarea zonei Dunării și a Mării Negre. Aceste investiții vor genera mii de locuri de muncă și o creștere vizibilă a nivelului de trai.
De la aderarea la Uniunea Europeană, România a primit 106 miliarde de euro și a contribuit cu doar 35 de miliarde, un bilanț care demonstrează clar avantajele apartenenței noastre la UE.
„Să nu uităm: în 2007, salariul minim era de 390 de lei. Astăzi este de 3.700 de lei. Aceasta este diferența pe care o face Europa!”, a subliniat Rareș Bogdan


