Chișinău — Un grup de cetățeni ai Țărilor membri UE inclusiv români aflați pe teritoriul Republicii Moldova s-au adresat deputatului în Parlament și președintelui Partidului «Viitorul Moldovei», Vasile Tarlev, solicitând intervenția acestuia în legătură cu dificultățile majore întâmpinate în accesarea serviciilor administrative din Republica Moldova.
Potrivit solicitării, cetățenii țărilor Uniunii Europene se confruntă cu birocrație excesivă, cozi interminabile și programări pe termen lung, în special în procesul de obținere a permiselor de ședere, situație considerată incompatibilă cu parcursul european asumat de Republica Moldova.
Semnatarii atrag atenția că aceste probleme apar în contextul în care autoritățile de la Chișinău promovează intens discursul privind aderarea Moldovei la Uniunea Europeană, cu un termen orientativ până în anul 2028.
„Nu cerem privilegii, cerem reguli europene aplicate corect. Este inacceptabil ca cetățenii UE să fie tratați ca cetățeni de mâna a treia”, se arată în mesajul transmis deputatului.
In special Grupul de români subliniază, totodată, rolul României ca partener strategic și principal susținător al Republicii Moldova în momentele dificile, considerând că acest parteneriat ar trebui să se reflecte și în modul de tratare a cetățenilor români pe teritoriul moldovean.
Declarația lui Vasile Tarlev
În reacție la solicitare, Vasile Tarlev a declarat că integrarea europeană nu poate rămâne doar la nivel de discurs politic.
„Dacă Moldova are statut de stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană, atunci trebuie să aplice reguli europene, inclusiv în relația cu cetățenii Uniunii Europene. Nu poți vorbi despre UE și aderare, iar în același timp să pui cetățeanul UE la cozi interminabile și programări de luni de zile. Acest lucru este inacceptabil”, a declarat Tarlev.
Deputatul a mai precizat că va analiza solicitarea și va iniția demersuri către instituțiile responsabile pentru simplificarea procedurilor și alinierea acestora la practicile administrative din statele UE.
„Aderarea la Uniunea Europeană se construiește prin respect față de cetățean, eficiență administrativă și coerență între discurs și fapte”, a conchis liderul Partidului «Viitorul Moldovei».


