21 martie 2026, am fost prezent în satul Răuțel, raionul Fălești, la invitația comunității locale. La fața locului, locuitorii au semnalat probleme grave care afectează viața de zi cu zi:
Câini comunitari agresivi, care pun în pericol copiii și persoanele în vârstă.
Drumuri impracticabile, pline de gropi, care fac accesul dificil, mai ales în caz de urgențe.
Gestionarea defectuoasă a deșeurilor, cu acumulări periculoase, care afectează sănătatea oamenilor și mediul înconjurător.
Ignorarea cetățenilor vulnerabili de către primărie și asistența socială, deși sesizările și solicitările pentru ajutor sunt numeroase.
În timpul vizitei, ne-am deplasat și în gospodăriile a trei familii vulnerabile, printre care și o familie cu cinci copii, dintre care unul cu sindrom Down, care trăiesc în condiții extrem de dificile. Confruntarea cu situația a fost cu atât mai revoltătoare cu cât doamna asistenta socială locuiește chiar lângă această familie, însă a refuzat să intervină și a fugit de camera Ro-Diaspora, evitând orice explicație privind lipsa ajutorului social.
Locuitorii acuză direct Primarul Tudor Istrate și aparatul primăriei că „au uitat de ei” și că asistența socială nu face nimic pentru sprijinirea familiilor vulnerabile, chiar și când acestea trăiesc la doi pași de cei care ar trebui să le ajute.

Declarația lui Silviu Damaschin:
„Este revoltător ca în 2026 familiile cu copii, inclusiv copii cu nevoi speciale, să fie ignorate chiar de cei plătiți să le protejeze. Publicul trebuie să știe adevărul, iar autoritățile trebuie să dea explicații pentru această indiferență. Vom continua să expunem realitatea și să urmărim fiecare neregulă.”
Această situație ridică întrebări grave asupra responsabilității autorităților locale și asupra capacității administrației de a asigura protecția și sprijinul social de bază, cu atât mai mult într-o țară cu statut de candidat la aderarea sa în Uniunea Europeană.
Ro-Diaspora promite să continue investigarea acestor cazuri și să aducă publicului toate informațiile despre inacțiunea și ignorarea autorităților.


