CONSILIUL DE PRESĂ DIN MOLDOVA: ARBITRU AL PRESEI SAU DOAR O ASOCIAȚIE CU PĂRERI?
În Republica Moldova, Consiliul de Presă din Republica Moldova este adesea prezentat drept un fel de „gardian al eticii jurnalistice”. O instituție care veghează, analizează și, teoretic, pune lucrurile în ordine atunci când presa o ia pe arătură.
Sună serios. Sună oficial. Sună… autoritar.
Doar că, atunci când coborâm din zona declarațiilor în realitate, descoperim un detaliu esențial:
Consiliul este, de fapt, o asociație obștească.
Adică exact același tip de structură pe care îl găsim peste tot în societate.
Există asociații ale fermierilor — care reprezintă agricultorii
Există asociații profesionale ale Căruțelor și Presei — care își apără breasla
Există ONG-uri în toate domeniile — fiecare cu opinii, poziții și recomandări
Toate aceste organizații au ceva în comun:
pot vorbi
pot recomanda
pot critica
Dar…
nu pot sancționa
nu pot obliga
nu pot impune
Exact în aceeași logică funcționează și Consiliul de Presă.
Cu alte cuvinte, dacă un jurnalist sau o instituție media decide să ignore complet recomandările Consiliului… nu se întâmplă absolut nimic.
Nicio amendă.
Nicio suspendare.
Nicio consecință reală.
Un sistem în care regulile există — dar respectarea lor este, practic, opțională.
Și aici intervine ironia:
Cum poate o structură fără putere executivă să fie percepută ca „arbitru al presei”?
Cum poate cineva „să reglementeze” un domeniu, când singurul instrument este… opinia?
Pentru că, în esență, diferența dintre Consiliul de Presă și o asociație de fermieri sau de tractoriști nu este una de putere — ci doar de domeniu.
Unul vorbește despre agricultură.
Celălalt despre presă.
Dar ambele funcționează pe același principiu: influență prin recomandare, nu prin autoritate.
Între timp, în spațiul public, titlul de „jurnalist” continuă să fie disputat, contestat și reinterpretat.
Cazuri precum cel al lui Silviu Damaschin nu fac decât să scoată la suprafață această realitate: că, în lipsa unor reguli obligatorii, standardele pot deveni… flexibile.
Uneori foarte flexibile.
Iar pentru public, lucrurile devin din ce în ce mai neclare:
- cine stabilește regulile?
- cine le aplică?
- și, mai ales, ce se întâmplă când sunt încălcate?
Pentru că, dacă răspunsul este „nimic”, atunci întreaga construcție riscă să rămână la nivel de formă fără fond.
„În Moldova, Consiliul de Presă funcționează ca o asociație obștească. La fel ca asociațiile fermierilor sau ale altor profesii. Diferența? Domeniul. Nu puterea. Pentru că atunci când nu poți sancționa, nu poți obliga și nu poți impune, nu mai vorbim despre autoritate — ci despre opinie.”
