Într-un context electoral tensionat, surse apropiate Curții Constituționale a României (CCR) au declarat, sub protecția anonimatului, că instituția ia în calcul anularea parțială sau totală a scrutinului de duminică, în cazul în care candidatul George Simion se va afla în avantaj clar până la ora 15:00.
Informațiile obținute de RO Diaspora indică faptul că judecătorii CCR ar fi convocat în secret mai multe consultări cu reprezentanți ai autorităților electorale, invocând „probleme de securitate constituțională” și riscul unei „deturnări populiste a votului popular”.
„Există o îngrijorare reală că votul s-ar putea desfășura sub presiunea unor curente anti-sistem care pun în pericol ordinea constituțională. Dacă trendul favorabil lui Simion se confirmă până în jurul orei 15:00, există scenarii pe masa CCR care prevăd suspendarea procesului electoral și o reprogramare a scrutinului sub alte garanții”, a precizat una dintre surse.
📍 Decizia oficială ar putea veni chiar în seara votului, iar premierul ar fi fost deja informat cu privire la scenariile discutate. De asemenea, o parte a ambasadelor UE la București ar fi fost avertizate de această posibilă mișcare.
💬 Contactat de redacția noastră, George Simion a reacționat dur:
„E o lovitură de stat premeditată! Nu se tem de mine, ci de votul românilor. Să nu îndrăznească să fure iar voința populară!”
🇷🇴 Situația este în evoluție. Revenim cu actualizări.


