Aliona Turcan, 31 de ani, originară din raionul Râșcani, se află în ultimele luni în centrul unui scandal puternic, atât în diaspora moldovenească, cât și în Republica Moldova. Mama a trei copii, dintre care Timofei — în vârstă de 3 ani — este mezinul, Aliona este acuzată de numeroși membri ai comunității că ar exagera sau distorsiona starea de sănătate a băiatului pentru a atrage repetate donații.
Timofei suferă de anumite probleme medicale, însă surse apropiate familiei susțin că realitatea acestora nu coincide cu versiunea dramatică prezentată public de mamă. Deși Aliona afirmă în mod constant că minorul ar avea paralizie severă la nivelul picioarelor și diagnostice grave, martori din anturajul familial spun că băiatul este bolnav, dar nu la nivelul prezentat în campaniile de strângere de fonduri.

Situația este complicată și de faptul că Aliona și tatăl copilului se află în plin proces de divorț. Relația lor, descrisă ca fiind tensionată, a degenerat în acuzații reciproce: tatăl o acuză pe mamă de neglijență, iar Aliona ar solicita instanței decăderea acestuia din drepturile părintești. Aceste proceduri legale au amplificat discuțiile publice, alimentate de mesajele contradictorii și lipsa de claritate asupra stării reale a copilului.
Atât în diaspora, cât și în Republica Moldova, criticile se concentrează pe comportamentul public al Alionei Turcan. Numeroși oameni o acuză că, în timp ce cere donații invocând suferința copilului, aceasta publică pe TikTok videoclipuri provocatoare, dansuri și materiale care, în opinia criticilor, sfidează atât bunul-simț, cât și bunătatea celor care au donat. Mesajele transmise de comunitate sugerează că aceste postări par „o demonstrativă aroganță”, ca și cum ar încerca să arate că banii donați sunt obținuți ușor, iar cei care contribuie sunt manipulați sentimental.
Mai mulți influenceri și lideri de opinie din Moldova au reacționat dur, afirmând că astfel de comportamente discreditează campaniile umanitare autentice și afectează grav încrederea publicului. Donatori din diaspora si din Moldova spun că se simt înșelați și dezamăgiți, acuzând-o pe femeie că folosește drama copilului ca pe un instrument pentru propria bunăstare.
Contactată de redacția RoDiaspora, Aliona Turcan a declarat că banii necesari tratamentului lui Timofei ar fi fost deja strânși, dar că ea continuă să solicite ajutor financiar deoarece nu are alte resurse pentru a-și întreține cei trei copii. Declarația a inflamat și mai mult opinia publică, mulți considerând că drama copilului este folosită ca paravan pentru obținerea unor venituri permanente.

Scandalul continuă să divizeze profund comunitatea, ridicând semne serioase de întrebare privind transparența, veridicitatea declarațiilor mamei și destinația reală a fondurilor colectate. Tot mai multe voci cer o clarificare oficială a situației și o analiză a modului în care sunt gestionate campaniile de donații în mediul online.
VA URMA….


