Autor: RO Diaspora

TikTok, una dintre cele mai populare reţele sociale din lume, ar putea fi interzisă în Statele Unite. Proiectul de lege a fost votat de Camera Reprezentanţilor şi urmează să fie dezbătut în Senat. Există, însă, o singură excepţie. Americanii vor putea folosi TikTok şi în viitor, doar dacă compania mamă ByteDance îşi vinde platforma. Există temeri că Beijingul ar putea avea acces la datele utilizatorilor aplicaţiei. Reprezentanţii platformei TikTok au făcut apel la politicienii americani să înţeleagă impactul economic pe care l-ar avea interzicerea platformei, care ar urma să afecteze peste 170 de milioane de americani. Legea, numită Protecting Americans…

Citeste mai mult

O după-amiază de muncă. Trei case sparte în câteva ore. Apoi evadarea cu geanta plină cu bunuri furate s-a încheiat după o cursă periculoasă pe străzile orașului care se termină pe Via Laurentina. Villa Carpegna, Bravetta și San Paolo sunt cartierele afectate de șoareci de casă, care au fost apoi arestați de poliție Polițiștii i-au blocat imediat pe cei trei ocupanți, identificându-i drept doi italieni de 28 de ani și un român de 30 de ani și au efectuat un control asupra vehiculului, găsind o șurubelniță mare și geanta cu care părăsiseră apartamentul la scurt timp. înainte, conținând mai multe…

Citeste mai mult

Roman dat disparut.Mesajul induiosator al nepoatei:”Buna la toți. El este unchiul meu Ciuraru Anton nascut pe data 23/07/1961 în Bacău. Familia si fratii nu mai stiu nimic de el de 1 an de zile. Ultima dată era in Cehia și pe urmă anul acesta la Torino. Rog dacă stie cineva ceva de el să îmi scrie în privat. Vrem doar să știm că este bine si atât altceva nu vrem de la el. Mulțumesc anticipat”

Citeste mai mult

Un cetățean român în vârstă de 45 de ani, rezident în localitatea italiană Ardea de lângă Roma, a sunat la 112 în seara zilei de 12 martie 2024, după ce a a găsit o colegă, de aceeași naționalitate, fără suflare. Victima, o femeie de 44 de ani care era rezidentă oficial în Latina, a fost găsită într-o locuință improvizată aferentă unui depozit folosit ca atelier de tâmplărie în Aprilia. Bărbatul care a găsit-o fără viață este un coleg de-al femeii, relatează presa locală. Serviciile medicale au răspuns imediat solicitării, dar nu s-a mai putut face nimic pentru a salva viața…

Citeste mai mult

Ea este Lory_Barby,o femeie  cu mare talent,pe numele ei adevarat Larisa Barbuta,are 32 de ani si s-a nascut in Rep.Moldova.Nu ii este rusine sa recunoasca insa ca provine dintr-o familie modesta. Cu peste 1milion de urmaritori de pe tik-tok,Larisa ne dezvaluie faptul ca a fi influencer este o meserie foarte dificila. Mai presus de tumutul vietii mondene,Lory isi pune intotdeauna familia,insa nu-si neglijeaza nici fanii,carora a tinut sa le transmita un mesaj:Urmariti-ma,pentru ca nu va voi dezamagi niciodata!

Citeste mai mult

Doi tineri de naționalitate română, Ungurel Andrei Mutu, de 32 de ani și Dragoș Iosif Grozavu, de 31 de ani, au fost arestați marți, pe autostrada  Interstate 70 din statul american Kansas, fiind suspecți într-un jaf comis în Ellis County. După cum relatează publicația locală Salina Post, poliția orașului Ellis a fost trimisă imediat după ora 19:00 la magazinul Casey’s General Store, aflat la adresa 213 Washington, în urma unui denunț despre un jaf comis chiar acolo.Victima a relatat că doi bărbați au coborât dintr-un SUV cu plăcuțe de înmatriculare din Florida, i-au smuls banii din mână și au fugit…

Citeste mai mult

Parlamentul European a interzis centralele de apartament. Ce urmează pentru români Parlamentul European a adoptat planul pentru reducerea emisiilor de gaze cu efecte de seră, care include eliminarea completă a centralele de apartament pe combustibili fosili până în 2040. Statele UE urmează să-și adapteze legislația în acest sens. Parlamentul European a adoptat marți planurile convenite alături de Consiliul European care vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul clădirilor, printre acestea numărându-se și eliminarea treptată a centralelor termice pe bază de combustibili fosili, scrie Profit. ″Statele membre trebuie să adopte…

Citeste mai mult

Moldovenii si românii din Italia pot beneficia de bonusul social pentru gaz și electricitate. În acest caz vorbim despre reduceri la facturi pentru familiile cu venituri mai mici. Noul „Assegno di inclusione” înlocuiește parțial „Reddito di Cittadinanza”. Este destinat familiilor considerate „non occupabili” (fără ocupație), oferind un sprijin anual de până la 6.000 euro, care poate crește în cazul persoanelor în vârstă sau cu dizabilități. În plus, a fost introdus un suport de formare și de muncă de 350 euro lunar pentru cei cu un loc de muncă, dar cu un prag Isee de maxim 6.000 euro

Citeste mai mult

Iordanca-Rodica Iordanov a comentat demisia din fruntea Ministerului Mediului. Aceasta a menționat pentru TV8 că „a fost o decizie politică”, iar în cadrul ministerului nu va mai activa. „A fost o decizie politică. Am decis să accept propunerea și am plecat. Guvernul este o structură creată pe abordări politice de către partidul care este la conducere. Eu am plecat de bunăvoie. În cadrul ministerului nu voi activa, dar rămân să activez în domeniul meu principal de activitate”, a declarat Iordanov pentru TV8 Cererea de demisie a fost depusă astăzi. Premierul Dorin Recean a anunțat astăzi că portofoliul Rodicăi Iordanov va…

Citeste mai mult