Autor: RO Diaspora

Vântul puternic produs de erupția solară care a avut loc joi (9 mai) va ajunge, sâmbătă (11 mai), pe Terra, de la primele ore ale dimineții. Erupția solară de intensitate X2,2, de joi dimineață, va provoca turbulențe mai puternice în câmpul magnetic al Pământului decât se așteptau anterior. Departamentul de meteorologie spațială al NOAA (Administrația Națională Oceanică și Atmosferică) se așteaptă la un indice extrem de X8,33 pentru sâmbătă dimineața în ultima sa prognoză, se arată pe siteul idokep.hu .NOAA a ridicat nivelul de alertă de furtună solară geomagnetică de la nivelul 3 („moderată”) la nivelul 4 („severă”) joi, în condițiile…

Citeste mai mult

Trei cetățeni din Ucraina au fost reținuți pentru 72 de ore, după ce ar fi încercat să ajungă ilegal în România, anunță Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF). Aceștia au fost prinși în seara zilei de 9 mai, în apropierea râului Prut. Polițiștii de Frontieră din cadrul Sectorului Frăsinești au observat cele trei persoane, care au intrat în fâșia forestieră din imediata apropiere de malul râului Prut. Astfel, s-a fost stabilit că cetățenii ucraineni traversau ilegal frontiera de stat. Cei trei cetățeni, cu vârstele cuprinse între 23 și 40 de ani, aveau o barcă gonflabilă, o pompă de aer…

Citeste mai mult

Un bărbat sirian a fost prins folosind o carte de identitate românească falsificată în timpul unor controale de frontieră realizate de ofițerii de la Inspectoratul de Poliție Waidhaus din Germania. Incidentul a avut loc joi, 9 mai, când bărbatul, în vârstă de 38 de ani, călătorea cu un autocar spre Paris și a fost verificat la granița din Waidhaus. Polițiștii au identificat imediat tentativa de înșelăciune, când bărbatul le-a prezentat o carte de identitate românească care s-a dovedit a fi falsificată. Confruntat de autorități, el a recunoscut că este cetățean sirian și a prezentat pasaportul său, care conținea datele sale…

Citeste mai mult

Actualul prim vicepresedinte PNL Italia, Nicu Morosanu și-a mobilizat deja echipa pentru campania electorală, pentru alegerile europarlamentare unde cei din Italia il sustin pe domnul Rares Bogdan. Nicu Morosanu:”Sunt recunoscător colegilor mei din Partidul National Liberal  pentru implicare in aceasta campanie. Este o misiune nobilă, care mă responsabilizează și îmi oferă șansa să-mi pun experiența, publică și privată” În calitate de prim vicepresedinte al partidului in Italia sunt conectat la realitatea din marele orase din Italia,  la viața din comunitate și la problemele cu care se confruntă romanii din Italia în fiecare zi.

Citeste mai mult

Răsturnare de situație în cazul romanului din Iași care își acuza soția de răpire Inițial domnul Lupu Adrian declara in exclusivitate pentru ro diaspora ca fosta soție i-a răpit copilul si a fugit in Italia, dar de fapt adevărul care încerca sa-l ascundă era altul. Fosta soție Lupu Bianca Marinela in data 17 august 2022 s-a prezentat la secția de politie din orașul Torino pentru a depune o plângere de agresiune împotriva fostului soț. Lupu Bianca Marinela din Iași a povestit celor din politie ca a fost terorizată de soțul ei, care a lovit-o de numărate ori pentru că i-a…

Citeste mai mult

Albert-Laszlo Barabasi este un savant din România care are mari șanse să câștige Premiul Nobel. El este membru al Academiei de Științe ale Statelor Unite (NAS). Bărbatul s-a născut în Cârța, Harghita și este absolvent al Facultății de Fizică a Universității din București. Profesorul Albert-Laszlo Barabasi este renumit pentru cercetarea rețelelor fără scară (scale-free networks), scrie PressHub.ro. Cercetările savantului român au început în 1995. „Știința rețelelor examinează modul în care rețelele „determină viața noastră”, spune Barabási, potrivit news.northeastern.edu. El și cercetătorii colaboratori au studiat „modul modul în care rețelele afectează totul, de la interacțiunile subcelulare, genetice, la modul în care conexiunile profesionale pot ajuta succesul”, notează publicația citată.…

Citeste mai mult

Oferind servicii de calitate și zboruri sigure, companiile aeriene românești au șanse să se diferențieze pe piață și să câștige teren în fața operatorilor low cost tradiționali. Matt Ian DAVID, CEO-ul DAN AIR, a vorbit într-un interviu pentru Ziarul Financiar despre planurile de dezvoltare ale companiei din acest an. Veștile bune continuă la DAN AIR! ” Prelungim cu o zi reducerea de 10% la toate zborurile din perioada 11 mai – 26 octombrie. Descarcă aplicația DAN AIR https://onelink.to/8x6nt7 și rezervă direct acolo sau pe www.danair.ro ” https://www.youtube.com/live/abafjQb8pRE?si=L4AJVwvknLMUGaHd

Citeste mai mult

Programul „Le Iene”, difuzat de canalul de televiziune Italia 1, a difuzat într-un reportaj povestea lui Francesco, un bătrân din Roma care, în urmă cu zece ani, la vârsta de șaptezeci de ani, a cunoscut o româncă de 28 de ani, care era dansatoare la bară. L-a făcut să creadă că îl iubește, până când i-a distrus viața, relatează site-ul de știri PeriZona. „Am fost victima unei escrocherii pusă la cale de către o femeie rea, spune Francesco, care m-a forțat să trăiesc sub pragul sărăciei absolute timp de șapte ani. A trebuit să mă umilesc, să merg să împrumut…

Citeste mai mult

Revenirea la serviciul militar obligatoriu în Germania – Serviciul militar obligatoriu în Germania a fost suspendat în 2011 de un guvern condus de Uniune. 13 ani mai târziu, CDU – CSU cere acum o revenire. Motivul este lipsa de personal în Bundeswehr și preocupările legate de Rusia. La conferința de partid de la Berlin, Uniunea CDU – CSU s-a pronunțat în favoarea unei reveniri treptate la serviciul militar obligatoriu. Votul este foarte important, CDU-CSU sunt în opoziție, dar conduc în sondaje și la anul cel mai probabil vor prelua puterea și își vor implementa programul militar. Revenirea la serviciul militar obligatoriu în Germania…

Citeste mai mult

https://youtu.be/G8gJPrpWiN0?si=cp0Y_m9dEI5za3xH Prof. Univ. Dr. 𝐃𝐮𝐦𝐢𝐭𝐫𝐮 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧-𝐃𝐮𝐥𝐜𝐚𝐧 este invitat de onoare la Conferința Medicina Sufletului susținută de 𝐓𝐢𝐭𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐏𝐨𝐩𝐚, practician Body Code. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 18 mai 2024, între orele 14.00 și 19.00, la 𝐓𝐞𝐚𝐭𝐫𝐨 𝐈𝐭𝐚𝐥𝐢𝐚, 𝐕𝐢𝐚 𝐁𝐚𝐫𝐢, 𝟏𝟖, 𝟎𝟎𝟏𝟔𝟏 𝐑𝐨𝐦𝐚 𝐑𝐌, 𝐈𝐭𝐚𝐥𝐢𝐚.Pentru bilete apasa pe poza de mai jos:

Citeste mai mult