Autor: RO Diaspora

La două luni de la începutul înregistrării prealabile, puțin peste 100 de mii de moldoveni s-au înregistrat pentru a vota în străinătate la prezidențiale și referendum pe 20 octombrie. Numărul celor care vor să voteze prin corespondență abia a depășit 300 de persoane. Înregistrarea prealabilă a alegătorilor moldoveni, care în ziua alegerilor se vor afla peste hotare, a început pe 28 mai. Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale (CEC), săptămâna aceasta, numărul alegătorilor înregistrați a depășit o sută de mii. Cei mai mulți sunt în Italia (21,8 mii), Marea Britanie (16,2 mii), Germania (14,2 mii), Franța (9 mii) și Rusia (7,5…

Citeste mai mult

O tânără de 18 ani s-a sinucis, la Vâlcănești, în Prahova, iar ancheta care a urmat a scos la iveală fapte îngrozitoare. Fata ar fi fost abuzată sexual de tatăl ei vitreg, încă de când avea 14 ani. Individul a fost reținut. Chiar bărbatul de 37 de ani a anunțat la 112, în miez de noapte, că a găsit-o pe fiica sa fără viață, în casă. Polițiștii au descoperit, ulterior, că individul ar fi întreținut relații sexuale cu ea din 2020 și până acum. Ei fac acum cercetari atât pentru această faptă, cât și pentru ucidere din culpă. Revoltător este…

Citeste mai mult

Corpul neînsuflețit al unui bărbat a fost găsit într-un canal de apă. Descoperirea macabră a avut loc în seara zilei de marți, 20 august, în localitatea Căplani, raionul Ștefan Vodă, scrie Pulsmedia.md. „Aseară, în jurul orei 18:00, poliția din Ștefan Vodă a fost sesizată precum că într-un canal de scurgere a apei a fost depistat un bărbat în stare inconștientă. La fața locului, a fost constat decesul unui bărbat de 39 ani, pe corpul căruia lipseau careva semne de moarte violență”, a declarat pentru Realitatea.md, purtătoatrea de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Ștefan Vodă, Mariana Didenco. Ulterior, acesta a fost îndreptat…

Citeste mai mult

Un oficial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a subliniat marţi că mpox, indiferent dacă e vorba despre tulpina nouă sau cea veche, nu este noul COVID, întrucât autorităţile ştiu cum să-i controleze răspândirea, informează Reuters. ‘Putem şi trebuie să combatem mpox împreună”, a spus Hans Kluge, director regional al OMS Europa, cu prilejul unui briefing de presă. ”Aşadar vom alege să punem sistemele existente să controleze şi să elimine mpox la nivel global? Sau vom intra din nou într-un alt ciclu de panică şi neglijare? Modul în care răspundem acum şi în anii care urmează se va dovedi un…

Citeste mai mult

Aproape 57 de mii de cetățeni ucraineni au obținut statut de protecție temporară în R. Moldova, peste 30 de mii dintre aceștia și-au legalizat șederea în municipiul Chișinău. Despre acest lucru a anunțat viceprimara capitalei, Angela Cutasevici. „Numărul cetățenilor ucraineni care au obținut statut de protecție temporară în Republica Moldova a ajuns la 56.978. Datele Inspectoratului General pentru Migrație arată că, în prezent, 32.322 cetățeni ucraineni și-au legalizat șederea în municipiul Chișinău”, scrie Angela Cutasevici. Potrivit Angelei Cutasevici, din numărul total al cetățenilor ucraineni beneficiari de protecție temporară, stabiliți în capitală, 7.588 sunt copii. Statutul protecției temporare le oferă beneficiarilor…

Citeste mai mult

Rada Supremă de la Kiev a adoptat în lectură finală proiectul de lege care prevede interzicerea activităților organizațiilor religioase pe teritoriul Ucrainei, în mod special a celor asociate Moscovei. În popor, legea este cunoscută drept cea care interzice Biserica Ortodoxă ucraineană, până în prezent subordonată Patriarhiei Ruse. Documentul a fost aprobat cu votul a 265 de deputați, 173 dintre aceștia făcând parte din partidul „Slujitorul poporului”. „De la decizia Consiliului Național de Securitate din decembrie 2022, decretul președintelui Ucrainei Volodomit Zelenski și până la decizia Parlamentului este un drum de mai bine de un an și jumătate! În sfârșit, Biserica Ortodoxă Rusă,…

Citeste mai mult

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a informat, marți, că în perioada 12 -18 august curent, au fost înregistrate 2.213 de cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus, dintre care 303 sunt din regiunea transnistreană, în creștere cu 60,8% față de săptămâna precedentă. Totodată, în perioada de referință, din cauza complicațiilor provocate de COVID-19 au decedat trei persoane. Potrivit unui comunicat transmis de ANSP, 416 dintre cazurile noi sunt la copii cu vârsta de 0-14 ani, fiind cu 34,1 mai mult comparativ cu săptămâna anterioară. În această perioadă au fost înregistrate trei cazuri de deces, situație similară cu săptămâna precedentă.…

Citeste mai mult

O importanţă deosebită în modul de viaţă a fiecărui creştin, o are mersul la biserică. Credinţa în Dumnezeu şi participarea la sfintele slujbe, mai ales la Sfânta Liturghie, constituie pentru fiecare creştin, două relaţii nedespărţite. Creştinul adevărat nu poate să trăiască fără Sfânta Liturghie. Duminică de duminică, sărbătoare de sărbătoare, acesta lasă grijile lumeşti şi merge să se întâlnească cu Creatorul său, cerând de la Acesta ajutor, rugându-L totodată să-l păzească de viclenia diavolului. Mersul regulat la biserică nu constituie pentru credincios un simplu obicei, o simplă obligaţie sau o scăpare din viaţa sufocantă de zi cu zi, ci dimpotrivă,…

Citeste mai mult

Înregistrarea prealabilă reprezintă o procedură prin care cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot, care în ziua alegerilor se vor afla în străinătate, se înregistrează în prealabil și în mod benevol, prin intermediul paginii web oficiale administrate de Comisia Electorală Centrală sau prin cerere scrisă, individuală sau în grup. În ceea ce privește votul prin corespondență, înregistrarea prealabilă este obligatorie și reprezintă un element important pentru a stabili cine sunt cei care doresc să voteze prin poștă și pentru a verifica identitatea acestora. Scopul înregistrării prealabile este de a stabili numărul estimativ al alegătorilor care își exprimă intenția de a…

Citeste mai mult

O femeie în vârstă de 84 de ani, din judeţul Cluj, este cercetată penal pentru furt, după ce a fost filmată în timp ce fură un telefon mobil lăsat pe tejgheaua unui magazin alimentar din municipiul Cluj-Napoca. ”La data de 17 august a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiul Cluj-Napoca au fost sesizaţi de către o femeie de 32 de ani judeţul Sălaj, despre faptul că, la aceeaşi dată, în timp ce se afla în incinta unui magazin alimentar situat pe strada Horea din municipiul Cluj-Napoca, o persoană i-ar fi sustras telefonul mobil. Poliţiştii au identificat şi depistat în scurt timp…

Citeste mai mult