Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) a ridicat nivelul de risc pentru mpox, de la ”scăzut” la ”moderat”, la o zi după ce oficialii au confirmat prima infecţie cu o nouă tulpină a virusului în afara Africii, în Suedia.
Şeful instituţiei UE de sănătate publică a declarat că vor exista mai multe cazuri importate de noua tulpină de mpox în Europa, în următoarele săptămâni, deşi riscul de transmitere susţinută rămâne scăzut.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat miercuri mpox o urgenţă globală de sănătate publică, cea mai mare formă de alertă, în urma unui focar în Republica Democratică Congo care s-a răspândit în ţările vecine.
OMS a găzduit vineri o întâlnire de urgenţă pentru a discuta modalităţi de a asigura accesul global echitabil la teste, tratamente şi vaccinuri pentru virus, a declarat un oficial important.
Mpox, o infecţie virală care provoacă leziuni pline de puroi şi simptome asemănătoare gripei, are de obicei forme uşoare, dar poate şi ucide.
Două tulpini se răspândesc acum în Congo – forma endemică a virusului, clada I, şi o nouă tulpină, numită clada Ib.
ECDC şi-a ridicat vineri evaluarea nivelului de risc pentru mpox la ”moderat” de la ”scăzut” pentru cazurile sporadice care apar în UE şi a cerut ţărilor să menţină un nivel ridicat de conştientizare în rândul călătorilor din zonele afectate.


