Pe data de 23 mai 2026, la MIMI Hotel, s-a desfășurat Conferința Internațională „Construirea Unității Progresiste: Căi spre Reînnoirea Democratică în Moldova”, organizată de Fundația pentru Democrație și Progres, în colaborare cu Olof Palme International Centre și Foundation Max van der Stoel. Evenimentul a fost coordonat de Dumitru Diacov, președintele Fundației pentru Democrație și Progres, alături de experții din Olanda și Suedia,reprezentanți ai organizațiilor partenere și moderatori ai conferinței.
Conferința a reunit reprezentanți ai partidelor politice de centru-stânga, experți internaționali, sindicaliști, analiști politici, reprezentanți ai societății civile și invitați din diverse domenii de activitate.
În cadrul conferinței au luat cuvântul mai mulți lideri politici și invitați speciali, printre care Ion Chicu, Alexandr Stoianoglo, Vasile Bumacov, Iurie Mărgineanu,etc care au vorbit despre provocările politice și sociale cu care se confruntă Republica Moldova, dar și despre necesitatea consolidării unei clase politice unite în jurul valorilor democratice și europene. Participanții au adresat întrebări invitaților, iar discuțiile s-au axat pe viitorul țării, integrarea europeană și dezvoltarea unui dialog politic mai deschis și mai eficient între societate și clasa politică.
Primul panel al evenimentului a fost dedicat situației politice de după alegerile parlamentare și viitorului forțelor progresiste din Republica Moldova. Participanții au discutat despre dificultățile întâmpinate de formațiunile de centru-stânga, despre lecțiile care trebuie învățate după destrămarea unor alianțe politice și despre necesitatea construirii unei strategii comune pentru următorii ani electorali. Totodată, au fost analizate capacitățile actuale ale partidelor și sprijinul necesar pentru consolidarea acestora pe scena politică moldovenească.
În cadrul celui de-al doilea panel, moderat de Jonas Andersson și Zinaida Ivanschi, discuțiile s-au axat pe consolidarea democrației interne în orice instituție publica, AO, ONG, sindicate, partide politice, ca un indice de măsurare a potențialului politic si social- culturii politice, c/de dialog, c/cooperare, responsabilitatii etc, care contribuue la dezvoltarea progresului economic pentru cetăteni.
S-a vorbit despre riscurile liderismului excesiv și despre necesitatea dezvoltării unor structuri democratice stabile și transparente. Au fost abordate teme precum implicarea tinerilor în viața politică, promovarea femeilor în funcții de conducere, transparența decizională și colaborarea dintre partide, sindicate și organizațiile societății civile. Participanții au subliniat importanța construirii unor partide moderne și durabile, bazate pe meritocrație și pe democrație participativă.
În partea a doua a conferinței moderată de Amy Eaglesone (FMS), Igor Batog (FDM ) dezbaterile s-au concentrat pe viitorul european al Republicii Moldova și pe rolul forțelor progresiste în procesul de integrare europeană. Participanții au discutat despre politici publice orientate spre justiție socială, dezvoltare economică și protejarea intereselor cetățenilor, dar și despre combaterea populismului și a extremismului politic. De asemenea, experții internaționali au evidențiat importanța cooperării dintre actorii politici moldoveni și familia social-democrată europeană pentru consolidarea parcursului european al Republicii Moldova.


