Chisinau, 12 martie 2026 – Redacția RoDiaspora, prin redactorul-șef Silviu Damaschin, a transmis astăzi o sesizare către Inspectoratul de Poliție Ocnița, Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei și Autoritatea Tutelară, privind un caz grav ce pune în pericol 4 copii minori.
Potrivit redacției, mama copiilor, Burcovcaia-Rotaru Stela, care are 6 copii, dintre care 4 minori, a realizat între orele 22:00 și 04:00 mai multe transmisiuni live pe rețelele de socializare, aparent sub influența alcoolului. În timpul transmisiunilor, aceasta a intrat repetat în camerele copiilor, aprinzând lumina și expunând minorii publicului la o oră târzie.

De asemenea, fiica cea mai mare, posibil minoră, a folosit limbaj vulgar și comportament agresiv, în timp ce mama a manifestat agresivitate, țipete și instabilitate emoțională. În mod repetat, aceasta ar fi solicitat redactorului-șef să trimită poliția și asistența socială, ceea ce poate indica o cerere disperată de ajutor.
Redacția RoDiaspora solicită autorităților intervenția urgentă, monitorizarea familiei și implicarea unui psiholog sau terapeut de familie, pentru a preveni efecte ireversibile asupra copiilor și pentru a asigura un mediu sigur.
„Fiecare minut fără intervenție crește pericolul. Acești 4 copii minori au nevoie de protecție acum”, a declarat Silviu Damaschin, redactor-șef RoDiaspora.
Redacția menționează că deține probe și înregistrări ale transmisiunilor, care pot fi puse la dispoziția autorităților la cerere.


