Chișinău – Un copil de doar patru ani se află, de aproape doi ani, într-o situație dramatică: mama lui nu știe unde se află, în ce condiții trăiește și dacă este în siguranță. Deși a fost depusă plângere penală pentru răpirea copilului, cazul pare să fi fost îngropat într-un labirint instituțional, fără rezultate concrete și fără explicații publice.Mama copilului este Onica Anastasia, iar tatăl copilului este Șevcenco Vladislav, conform documentelor oficiale aflate în dosarele civile și penale examinate de autorități.
Potrivit documentelor oficiale, copilul a fost separat de mamă și ținut într-o locație necunoscută acesteia, situație care, conform legii, ar fi trebuit să declanșeze măsuri urgente de localizare și protecție. În realitate, după doi ani, mama afirmă că nu a primit niciun răspuns clar privind locul aflării copilului sau acțiunile întreprinse de stat pentru identificarea acestuia.
Gravitatea cazului este amplificată de faptul că, în paralel, există un dosar penal ce vizează suspiciuni de infracțiuni cu caracter sexual asupra minorului. O expertiză psihologică oficială consemnează comportamente sexualizate neadecvate vârstei, reacții de disconfort extrem și agresivitate, interpretate de specialiști ca posibile indicii ale unor experiențe traumatice. Cu toate acestea, ancheta penală este marcată de amânări, lipsă de acțiuni vizibile și absența unor măsuri reale de protecție.
În mod paradoxal, în timp ce mama nu știe unde se află copilul său, instanțele judecătorești examinează dosare civile privind stabilirea domiciliului minorului, ca și cum localizarea copilului ar fi un detaliu secundar. Evaluările condițiilor de trai, esențiale în astfel de cauze, fie nu au fost finalizate, fie au fost blocate de dispute birocratice între instituții.
Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului, instituția chemată să intervină în interesul superior al minorului, nu a reușit, până în prezent, să ofere o evaluare completă și documentată a situației copilului. Potrivit mamei, tentativele de intervenție au fost superficiale și lipsite de transparență, în timp ce autoritățile invocă motive procedurale pentru inacțiune. Rezultatul este unul singur: copilul rămâne invizibil pentru sistem.
(Tatal acuzat de rapire)
Juriști și experți în protecția copilului avertizează că această combinație de factori – copil dispărut, plângere de răpire, suspiciuni de abuz și inacțiune instituțională – reprezintă un eșec major al statului. În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel de situații sunt calificate drept încălcări grave ale obligației statului de a proteja viața, integritatea și demnitatea copiilor.
După doi ani de tăcere instituțională, întrebările devin incomode:
unde este copilul, cine răspunde pentru lipsa lui și de ce mecanismele statului au eșuat atât de evident?
Până când aceste întrebări vor primi un răspuns clar, cazul rămâne un simbol dureros al unui sistem care, în fața unui copil vulnerabil, pare să fi ales să nu vadă, să nu audă și să nu acționeze.
