La 43 de ani, Toma Victor din municipiul Bălți nu mai are iluzii. Invalid de gradul I din copilărie, dependent de o pensie mizeră de 3.000 de lei, trăiește într-o sărăcie cumplită și cu sentimentul apăsător că a fost abandonat de propria țară. Cu vocea tremurândă și ochii plini de lacrimi, bărbatul își spune povestea: o viață de suferință, fără sprijin, fără perspectivă și fără un loc pe care să-l poată numi „acasă”.
În aceste zile, în prag de disperare, Victor a luat legătura cu autoritățile locale – ultima speranță că cineva îl va ajuta. A cerut un loc de trai de la Primăria Bălți, explicând că pensia nu îi ajunge nici măcar pentru medicamentele de care are nevoie zilnic. Răspunsul primit l-a doborât moral: funcționarii i-au sugerat să meargă la muncă. „Dacă aș fi fost capabil să muncesc, aș fi făcut-o cu drag. Nu-mi este rușine de muncă. Dar sunt invalid din copilărie. Nu pot. Trăiesc cu o pensie care abia îmi permite să respir. Nu am bani de medicamente, cum să mai plătesc și chirie?”, mărturisește Victor, cu o sinceritate dureroasă.
Omul nu cere pomană, nu vrea lux, nu visează la vile sau mașini. Vrea doar un acoperiș. Un loc unde să nu-i plouă în cap, unde să nu se teamă că va adormi sub cerul liber. „Vreau doar o cameră modestă, unde să pot trăi decent. Nu vreau bogății, vreau doar demnitate.”
Refuzat și ignorat, Toma Victor spune că e pregătit să recurgă la un gest simbolic, dar extrem: „Dacă nimeni nu mă aude, o să-mi iau salteaua și o să dorm în fața primăriei. Poate așa o să se sensibilizeze cineva. Poate atunci își vor aminti că și oamenii ca mine sunt cetățeni ai acestei țări.”
Povestea lui Victor ridică un semnal de alarmă asupra realităților din Republica Moldova – o țară care se vrea europeană, dar care continuă să-și uite cetățenii cei mai vulnerabili. Într-o societate în care se alocă milioane pentru proiecte grandioase, un om bolnav, fără familie și fără sprijin, este lăsat la voia sorții.
Silviu Damaschin, reprezentant al Partidului Viitorul Moldovei în diaspora, a transmis un mesaj clar:
„Nu pot rămâne indiferent când cineva îmi cere ajutorul. E om – și asta îmi e deajuns. Am trimis deja un e-mail către Primăria Bălți și sunt convins că, odată ce vor auzi că presa din diaspora s-a implicat, autoritățile se vor mobiliza. Viitorul Moldovei nu abandonează pe nimeni. Fac apel și către celelalte formațiuni politice: urmați exemplul nostru. Ajutați oamenii, nu le furați doar votul.
Apelul lui Victor este și un apel către societate: „Poate mă aude cineva. Poate statul, poate un om cu suflet mare. Nu vreau să mor pe străzi.”
RO Diaspora face un apel către autorități și societatea civilă: nu-l lăsați pe acest om să-și piardă speranța. Este datoria noastră să ne pese. Astăzi, este Victor. Mâine, poate fi oricare dintre noi.
