Vasile Tarlev a transmis un mesaj plin de căldură și emoție cu ocazia Crăciunului, adresat creștinilor catolici și ortodocși de stil nou. În cuvintele sale, el a evidențiat esența profundă a sărbătorilor de iarnă – momente care aduc lumină în suflete, bucurie în familii și speranță pentru viitor.
„Dragi prieteni, aceste sărbători ne amintesc că, în ciuda tuturor provocărilor vieții, pacea, iubirea și unitatea ne pot îmbogăți sufletele. Relația noastră, clădită pe o istorie comună și pe valori împărtășite, este un dar pe care trebuie să-l prețuim. Fie ca aceste zile binecuvântate să vă umple inimile de recunoștință și casele de dragoste,” a spus Vasile Tarlev.
El a încurajat pe toți să transforme spiritul sărbătorilor într-o inspirație pentru fiecare zi, cultivând solidaritatea și bunătatea în comunitate.
„Crăciunul este momentul în care magia iubirii și speranței ne apropie mai mult ca niciodată. Vă doresc din inimă să petreceți aceste sărbători în armonie, alături de cei dragi, și să priviți cu încredere spre un An Nou plin de bucurii și realizări,” a adăugat el.
Mesajul său a fost un îndemn la iubire, înțelegere și apropiere, evidențiind valorile care ne unesc în spiritul Crăciunului.


